Zeci de mii de persoane au protestat la Helsinki față de reducerile salariale

Zeci de mii de persoane au protestat la Helsinki față de reducerile salariale
Publicat: 18/09/2015, 20:12

Greve în sistemul public de transport, în fabrici și în porturi au fost organizate pe tot cuprinsul țării. Peste 300.000 de lucrători au intrat în grevă vineri în Finlanda.

Guvenul finlandez de centru-dreapta care se confruntă cu o economie în scădere a decis săptămâna trecută să reducă plata orelor suplimentare, a concediilor și indemnizațiile pentru îmbolnăvire.

„Starea economică nu este una bună, dar nu-și va reveni cu forța, ci necesită cooperare”, a declarat Antti Rinne, liderul opoziției, al social-democraților și un fost lider de sindicat într-un discurs susținut în fața mulțimii de protestanți.

Demonstranții au acuzat nedreptatea măsurilor luate, în condițiile în care reducerile se vor aplica în domeniile în care salariile sunt deja scăzute.

„Înainte, unele sectoare înregistrau majorări salariale, în timp ce persoanele din sectoarele publice primeau mai multe zile de concediu. Aceste concedii nu pot fi luate chiar așa”, a declarat Maja, unul dintre protestatari, un asistent dintr-un centru medical de stat.

Confederația Industriilor finlandeze a estimat că greva de o zi de vineri va costa economia cu 100 de milioane de euro.

Aceste reduceri de beneficii fac parte dintr-un plan de salvare a economiei finlandeze, ce prevede economisirea a 10 miliarde de euro până în 2030 pentru a balansa finanțele publice ale Finlandei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Prânzul, tot mai scump pentru angajații români. Câți bani cheltuiesc lunar
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Un alpinist român a fost găsit mort pe Everest
×